Onisoru curata dosare prin telefon

19 Mar 2006 Mirela Corlatan

Dorel Zugravescu, membrul corespondent al Academiei acuzat recent ca ar fi fost informator al Securitatii, a fost propus ieri pentru titularizare. Pe baza unui verdict ca nu a facut politie politica dat telefonic de Gheorghe Onisoru.

La 15 ani de cind a devenit membru corespondent, propunerea ca Dorel Zugravescu sa fie titularizat ar fi parut chiar intirziata. In contextul recentelor acuzatii de colaborare cu Securitatea, pe care i le-a adus fiul regretatului academician Liviu Constantinescu, candidatura sa i-a luat insa prin surprindere pe membrii Prezidiului, care in sedinta de ieri au sustinut adoptarea unei pozitii prudente. Acad. Mircea Sandulescu, presedintele Sectiei de Stiinte Geonomice, din care face parte Dorel Zugravescu, i-a luat insa apararea acestuia, asumindu-si raspunderea pentru acesta intr-un mod inedit. "Spre marea mea surprindere, domnul Zugravescu a fost propus, desi situatia sa nu a fost lamurita. Domnul Mircea Sandulescu a motivat ca a vorbit la telefon cu domnul Onisoru si acesta i-a spus ca totul e in regula", spune vicepresedintele Academiei, Marius Iosifescu. Potrivit participantilor la sedinta, Mircea Sandulescu, care a refuzat ulterior sa faca vreun comentariu, a sustinut ca va aduce si o dovada scrisa in sprijinul colegului sau.

Cercetare greoaie

Numai ca verdictul dat de Onisoru, caruia, de altfel, i-a si expirat mandatul de presedinte al CNSAS, nu are relevanta. Singurul abilitat sa se pronunte in legatura cu politia politica este Colegiul CNSAS, insa cercetarile sint abia in faza preliminara in cazul lui Zugravescu. "Problema mare in acest caz este ca in evidentele noastre de pina acum nu exista pe numele sau nici un dosar, nici de retea, nici de urmarire. In astfel de situatii, eventuala deconspirare s-ar putea face pe baza altor dosare in care apare", explica Ladislau Csendes, fost secretar al Colegiului CNSAS. Cazul Zugravescu ar putea fi luat in discutie in prima sedinta a noului Colegiu, insa cererea de deconspirare a sursei "Valentin", depusa de Dan H. Constantinescu dupa ce a citit dosarul tatalui sau, va mai avea de asteptat.