Dublă comemorare la Observatorul Geomagnetic Național Surlari în 2004

La împlinirea a 61 de ani de la punerea în funcțiune a Observatorului (16 octombrie 1943) și a 90 de ani de la nașterea întemeietorului său, academicianul Liviu Constantinescu (26 noiembrie 1914), Institutul Geologic al României a considerat oportun să cinstească memoria acestui pionier al geofizicii românești, completând denumirea Observatorului cu numele „Liviu Constantinescu”. Comemorarea celor două evenimente a avut loc la 15 octombrie 2004, urmând comemorării de la Academia Română din 8 octombrie 2004. Directorul instituției, ing. geofizician Andrei Soare, a evocat momente din istoria Observatorului și figura lui Liviu Constantinescu; a urmat dezvelirea unei plăci omagiale.