Paul Melchior

IN MEMORIAM

Baron Paul Melchior (1925-2004)

La 15 septembrie 2004 a încetat din viață Baron Paul Melchior, Director de Onoare al Observatorului Regal al Belgiei, Profesor Emerit la Universitatea Catolică din Louvain, Membru de Onoare al Academiei Române.

Paul Melchior a obținut titlul de Doctor în Științe Matematice la Universitatea Liberă din Bruxelles în 1951. Și-a început cariera științifică în 1949 la Observatorul Regal al Belgiei, de care a rămas legat pentru toată viața și al cărui Director urma să devină mai târziu (1981-1990). Observațiile sale astronomice (1950-1957) au dus la publicarea celui mai precis catalog de stele al vremii; tot ele i-au trezit interesul pentru studiul detaliat al rotației Pământului. A dezvoltat teoria completă a mișcării axei de rotație a Pământului și a legăturii ei cu mareele terestre. Studiul mareelor terestre a constituit principala sa preocupare științifică în deceniile următoare, concretizată în aproximativ 300 de publicații. Autor al volumului "The Tides of the Planet Earth" (1978) -- astăzi încă, singura monografie asupra acestui subiect -- și Director al Centrului Internațional pentru Mareele Terestre (1958-1995), Paul Melchior a fost supranumit "tatăl mareelor terestre".

Dotat cu un talent organizatoric și diplomatic deosebit, Paul Melchior a îndeplinit funcția de Secretar General al Uniunii Internaționale de Geodezie și Geofizică (IUGG) vreme de 18 ani (1973-1991); în această calitate a negociat cu succes dificilul act al aderării Chinei la IUGG. De-a lungul anilor, a susținut cu energie fondarea Centrului European de Geodinamică și Seismologie, inaugurat în 2003. Dar Paul Melchior a fost și un distins umanist, cu un interes pasionat pentru literatură, istorie și relațiile internaționale.

Matematician și astronom, geodez și geofizician, manager și umanist, Paul Melchior a desfășurat o activitate excepțională care i-a adus recunoașterea și sub forma a numeroase distincții academice conferite în China, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania și Statele Unite. În 1992 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. Pentru serviciile aduse științei și țării sale, a fost înălțat de Regele Baudouin al Belgiei la demnitatea de Baron (1993).

Avea drept deviză "IN OMNIBUS TERRIS AMICUS". În anii dictaturii comuniste din România, a pus în cumpănă întreaga greutate a funcției sale de Secretar General al IUGG și întreaga sa iscusință diplomatică pentru a obține ca Liviu Constantinescu, Membru al Biroului și Vicepreședinte al IUGG, să fie autorizat a ieși din țară ca să participe la activitățile Uniunii; treizeci de ani mai târziu, a apărat cu devotament și tenacitate onoarea colegului și prietenului decedat Liviu Constantinescu, contra minciunii și calomniei.

IN OMNIBUS TERRIS, cei care l-au cunoscut pe Baron Paul Melchior păstrează amintirea unui coleg și AMICUS de înaltă valoare științifică, a cărui rectitudine au putut-o aprecia și pentru care aveau cea mai mare stimă.

Referință: The IUGG Electronic Journal, Volume 4, No.9b (September 29, 2004).

XHTML Validator CSS Validator CSS Button